Dezvăluiri din culisele procesului de la Cluj

Dezvăluiri edificatoare din culisele procesului de la Cluj, în care 12 cursanți au consimțit să facă jocul murdar al unor procurori corupți, acceptând să acuze pe nedrept oameni nevinovați pentru a obține – zice-se drept pretinse despăgubiri halucinante – sume imense de bani sau o faimă stranie

Episodul 4 – ”Suferințele paranormale” în fond paranoice, hilare, pot fi compensate doar prin niște imense așa zise daune morale, la fel de ”paranormale” prin inexistența lor

Cazul ”paranormal”, dar în realitate ridicol, halucinant, al lui Constantin Găitan, care – total anapoda – ba se plânge că ar fi fost cumplit exploatat, ba se roagă să fie iarăși reprimit în casa cea ospitalieră a ”exploatatorilor”

Am arătat deja anterior cum au fost rând pe rând dejucate până la urmă manevrele mizerabile ale procurorilor ce au urmărit să îl acuze pe nedrept pe Gregorian Bivolaru și alți 20 de cursanți și instructori de yoga. Adevărul cel adevărat a triumfat însă, chiar dacă procesul a durat 17 ani, și răul intenționat de acești foști cursanți scelerați și lipsiți de scrupule se va întoarce după cum merită prin intermediul KARMA-ei pe care și-au făcut-o.

Pentru că multă lume s-a întrebat și încă se mai întreabă – fiind nedumerită – cum a fost posibil ca felurite fapte limpezi precum lumina zilei să fie răstălmăcite, astfel ca munca voluntară în ASHRAM să devină sinonimă cu „traficul de persoane”, pentru ca apoi unii cursanți și instructori plini de dăruire să fie anapoda etichetați drept „grup infracțional organizat”, astfel ca valori morale și spirituale autentice să fie apoi terfelite, pentru ca o școală de yoga să fie acoperită cu noroi, iar niște oameni complet nevinovați să-și riște chiar libertatea, ne propunem să dezvăluim mai ales pe baza faptelor edificatoare (într-o serie de articole) câte ceva despre profilul moral al acestor foști cursanți (pe care nu îi putem numi yoghini) ce au acceptat să fie „cozile de topor” ce au fost și încă mai sunt folosite de forțele oculte malefice care de zeci de ani încearcă iar și iar cu disperare să-l reducă la tăcere pe profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și urmăresc să înăbușe această mișcare spirituală „periculoasă” în viziunea lor dementă mai ales prin capacitatea ei de a trezi conștiințele adormite în această epocă în care spiritualitatea autentică este desconsiderată, este batjocorită, în timp ce materialismul dur pare să triumfe, chiar dacă zilele îi sunt deja numărate.

Continuăm această serie de articole cu un personaj oarecum mai discret – prin comparație cu personajele anterioare, adevărate ”vedete” jalnice de telenovele sau de comedii spumoase de o vulgară factură. Constantin Găitan nu a ieșit prea mult în evidență în perioada cât a fost cursant al școlii noastre de yoga, din 1995 până în 2002. Dar pentru cei ticăloși totul are un început, astfel că în anul 2005 l-a îmboldit să iasă din anonimat Parchetul.

Povestea lui Constantin Găitan a început la fel precum poveștile multor practicanți yoga. A descoperit cursul de yoga în 1995, la sala de sport a Liceului Economic din Suceava, pe la vârsta de 23 de ani. A fost imediat atras de practica yoga – pe bună dreptate atunci – și chiar și-a dorit să practice mai mult, mai bine, spre a face pași rapizi pe calea spirituală care la începuturi i-a deschis noi orizonturi. Așa că după numai un an a decis să se mute în București (”pentru că am auzit că la București se face yoga în condiții mai bune și pentru a fi împreună cu colegii mei de curs”, ”acasă la mine în comuna X nu aveam condiții”), unde a fost primit într-un așezământ spiritual, în cadrul căruia s-a integrat apoi fără probleme. A practicat Karma Yoga cu dăruire, a participat la cursurile de yoga cu regularitate, a fost nelipsit în taberele spirituale – unde i s-a oferit mereu gratuitate –, nu a avut conflicte, nu au apărut la el tensiuni cu colegii, aparent totul decurgea perfect la el. Totuși, știm cu toții că pe o cale spirituală autentică apar inevitabil, mai devreme sau mai târziu, testele spirituale, care îmbracă forme diferite de la o ființă umană la alta. Iar astfel de teste spirituale sunt întotdeauna foarte precise în comparație cu, să zicem… mascarada testelor covid. Nu ai învățat lecția ce îți apare, atunci vei pica testul. Apoi – eventual – te pregătești mai bine pentru data viitoare. Evident, ar fi mult mai simplu dacă în prealabil am fi toți avertizați dinainte, eventual prin sms, ”vezi, omule, că lunea viitoare la ora 20:43 o să te confrunți cu un test spiritual, așa că, te rog, fii pe fază, ca să-l treci cu bine!”, dar în realitate căile spirituale autentice sunt misterioase.

Fiind prins între practica spirituală, nevoia de a câștiga niște bani și unele probleme familiale, Constantin Găitan a început treptat să piardă din vedere țelul dumnezeiesc pe care și l-a propus și a ajuns să facă unele compromisuri. În anul 2000 și-a luat un serviciu, de la care a plecat însă după numai câteva luni, din motive neclare. Diferitele sale declarații din dosar chiar se contrazic în mod flagrant: de la ”am fost dat afară de patron pe motiv că sunt neproductiv” (cu varianta ”nu am mai reușit să fac față cerințelor de la locul de muncă fapt pentru care am fost dat afară”), la ”s-a redus personalul”, iar în final ”am plecat de la acele locuri de muncă din voință proprie. Nu știu cum apare în declarația de la urmărire penală că aș fi fost dat afară.” A părăsit apoi așezământul spiritual pentru o vreme, după aceea s-a întors acasă la părinți, apoi a revenit în București (”datorită tulburărilor pe care le-am avut datorită experimentelor yoga făcute de Bivolaru asupra mea […] mă simțeam foarte slăbit și știam că trebuie să mă întorc la Bivolaru pentru a nu crea și familiei mele probleme” – să înțeleagă cine poate astfel de aiureli paranoide…). În București și-a găsit apoi un alt serviciu și a locuit cu chirie. Ulterior, la sfârșitul anului 2001, după ce a fost dat afară și de la noul serviciu (”în decembrie 2001 am fost dat afară și de la această firmă”), a cerut din nou, patetic, să fie primit într-un așezământ. Nu doar că a cerut, ba chiar a insistat două luni de zile, până ce a primit un răspuns afirmativ.

Este necesar să se observe că de două ori a cerut, din proprie inițiativă, ”de bună-voie”, să fie primit în așezământ, de unde tot de două ori a plecat… de ne-voie (adică de fapt a fost dat afară, în situația în care nu s-a mai integrat așa cum era necesar în mediul respectiv). Toate acestea ar trebui să dea serios de gândit acelora care au crezut chiar și pentru o clipă că așa-zisele ”părți vătămate” din procesul de la Cluj, printre care s-a aflat și Constantin Găitan, au fost zice-se niște ”victime” ale ”traficului de persoane”, ori au fost ”forțate” în vreun fel anume să plece de acasă spre a veni în așezământ, sau au fost ”constrânse” să facă nu contează ce altă acțiune împotriva voinței lor.

În paranteză fie spus, din punct de vedere juridic, traficul de persoane și munca forțată implică în prealabil existența unui ”plan” diabolic prin intermediul căruia traficantul își atrage într-o sinistră cursă victimele prin promisiuni amăgitoare, ori le aduce într-o stare de aservire, de dependență, prin constrângere sau prin abuz de autoritate, pentru a putea apoi să le exploateze cu abilitate. În situația lui Constantin Găitan, chiar și un genial strateg s-ar da bătut – cum ar putea oare să funcționeze un astfel de ”plan” viclean de a atrage pe cineva într-un anumit loc dându-l apoi afară de acolo? În ce univers paralel urmărești să exploatezi pe cineva, apoi îl dai afară, iar acela, în loc să se refugieze la familie și la prieteni (sau măcar la autorități), revine și apoi chiar el te roagă să îl reprimești?

Dar să revenim la aceste aberante fapte. La începutul anului 2002, datorită unor probleme familiale, Constantin Găitan pleacă pentru o perioadă din București, unde se întoarce cu mult mai târziu decât promisese. Fiind considerată o flagrantă dovadă de neseriozitate din partea lui, este exclus din nou din așezământul în care iarăși fusese primit cu o mare bunăvoință. Probabil că, într-o situație similară, altcineva înzestrat cu bun simț ar fi urmărit să repare cumva acea greșeală, ar fi căutat o soluție prin care să integreze armonios și practica spirituală, dar și rezolvarea problemelor familiale, mai mult sau mai puțin stringente. Aceasta, desigur, dacă aspirația spirituală, năzuința de a evolua, de a rămâne trup și suflet pe calea spirituală erau reale, și nu doar ceva fățarnic, declarativ. Constantin Găitan a ales însă, de bunăvoie, să renunțe definitiv la calea spirituală și să se întoarcă la părinți. Din acest punct nodal, povestea lui ar fi putut continua în mai multe moduri. Ar fi putut să se mulțumească cu o viață vulgară, banală, cu o familie și cu un serviciu, așa cum de altfel fac marea majoritate a ființelor umane ce abandonează o cale spirituală. Sau ar fi putut eventual să realizeze că de fapt viața lui are un țel mai înalt și că este urgent necesar să revină pe calea spirituală care îl putea duce mai aproape de Dumnezeu. Dar iată că acest om de nimic a ales o a treia direcție – a cedat presiunilor amăgitoare, abjecte ale Parchetului și tentației de a obține rapid o sumă imensă, în fond nemeritată de bani: este vorba despre așa numitele ”daune materiale și morale”.

Constantin Găitan va începe într-o manieră halucinantă în 2005 (la aproximativ 3 ani de la părăsirea cursului și a așezământului spiritual) să dea o serie de declarații în mod fals acuzatoare în dosarul de la Cluj, acuzându-și fostul ghid spiritual, foștii colegi și instructori cum că l-ar fi ”traficat” și l-ar fi ”exploatat” (”consider că am fost exploatat prin muncă de Gregorian Bivolaru”), a mai declarat anapoda cum că ar fi fost expus la ”privațiuni și traume”. În viziunea lui dementă, iată că ulterior ghidul spiritual devine, din punctul lui bizar de vedere, un om ”cu o personalitate multiplă [… ] datorită numărului de membri care erau foarte mulți”, i se pare că era ”o persoană prefăcută”, ”avea diferite comportamente în funcție de situație, adică mai multe personalități”, iar el, fostul yoghin Constantin Găitan, se declară – culmea obrăzniciei și a minciunii – victima unei ”manipulări mentale” (”Am făcut 7 ani manipulare la nivel de grup. Rezultatul a fost atins, a avut efect”). Tot despre profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, Constantin mai afirmă: ”Îl simțeam cu anumite puteri, cu o anumită energie care se resimțea la nivel mental prin meditații pe care el le coordona și le susținea. Chiar aveam vise cu Gregorian Bivolaru. Aceasta era activitatea mentală pe timpul nopții”. La ”activitatea mentală pe timpul nopții”, ca să-i facă viața sărmanului Constantin Găitan și mai grea, se adaugă și influența unor ”câmpuri energetice negative”. Cităm dintr-o declarație dată în instanță. Întrebare: ”Ați făcut afirmația în fața primei instanțe a Tribunalului Cluj că ați fost influențat de câmpuri energetice negative. Cum anume ați fost influențat de aceste câmpuri energetice negative?” Răspuns: ”Nu pot să explic cum anume am fost influențat.” Cu toate acestea, un astfel de țicnit nu are nici un dubiu că a fost influențat.

La întrebarea în fond legitimă care i s-a pus în fața instanței de la Cluj de ce nu a părăsit mai devreme așezământul și cursul de yoga dacă s-a simțit exploatat, dacă a considerat că cineva beneficia în mod incorect de pe urma muncii lui, Constantin Găitan răspunde cu o cretină candoare: „Inițial nu mi-am dat seama. Mi-am dat seama de acest lucru după vreo 2 ani.” Iar halucinanta sa mărturie continuă, cu nuanțe în mod vădit absurde: ”Dacă ați realizat în iarna anului 2001 că ați fost manipulat, de ce ați depus plângere abia la data de 2 august 2005, abia după 5 ani?” Răspuns: ”Pentru că atunci m-am decis.” Cât de credibil poți să pari atunci când afirmi că ai suferit, că ai fost exploatat, că ai fost traumatizat, dar că ți-ai dat seama de acest fapt abia după vreo 2 ani, după care ți-au mai trebuit încă vreo 5 ca să depui o falsă plângere? Să luăm aminte toate acestea în condițiile în care Constantin Găitan era absolut liber, când de fapt plecase de mult din București, nu exista nimeni și nimic care să îl rețină sau să îl împiedice să ceară imediat autorităților să-l apere ori să-i facă dreptate. Nu ne apare ca fiind bizar, ba chiar suspect că el a făcut toate aceste reclamații abia după de Parchetul a început să ”vâneze” cu îndârjire și viclenie foști cursanți de la care urmărea de fapt să obțină în fel și chip declarații fals încriminatoare, ce urmau să fie ulterior gras remunerate prin intermediul unor ”daune morale” consistente?

Suma de 300.000 lei (aprox. 60.000 de euro) pe care Constantin Găitan o solicită în final drept daune morale se justifică în perspectiva lui smintită astfel: ”Daunele morale constă în anii pe care i-am pierdut și lipsurile și suferințele pe care le-am încercat în această perioadă în care am locuit în ashramul din București, pentru că m-am simțit manipulat mental la nivel de grup. […] Daunele morale au cauze paranormale. Manipulare la nivel mental prin meditații, plus spirale, că și asta este o manipulare super mascată, unde se vorbea despre energii paranormale. […] Am participat la aceste spirale și se simte o energie paranormală, dar pe care nu o simte toată lumea.”

Mai detaliem în continuare – spre a râde copios în hohote – câteva dintre paranoicele ”suferințe” ce au fost zice-se îndurate de Constantin Găitan, care în viziunea sa dementă ar justifica suma imensă ce era cerută de acest nebun drept ”daune”.

• În timpul programului spiritual pe care el declară că îl realiza în așezământ, ”am simțit grupuri energetice ridicate care am constatat în timp că duceau la o limitare a conștiinței, eram manipulați în grup, era o stare de turmă”.
• ”Eu personal am simțit că am fost manipulat și am vorbit cu o clarvăzătoare care mi-a spus că prin meditațiile pe care le făceam la cursuri nouă cursanților ne era pur și simplu spălat creierul, era o blocare a subconștientului, punând o bariera între trecutul si prezentul nostru. Cred că totul a fost făcut pentru menținerea și mărirea organizației și extinderea în Europa. În acest mod au fost păcălite și persoane care aveau bani și au fost determinate să doneze pentru organizație.”
• Un dialog edificator din cadrul unei audieri, care în final provoacă pentru cei din sală râsul. Întrebare: ”Ce suferințe v-a produs și de ce?” Răspuns: ”Nu poți să spui totul. Deci am fost la Crimă Organizată, […] e un caz paranormal, deci nu putem să adunăm toate într-un loc.” Întrebare: ”Suferințele sunt de ordin paranormal? Ca să știm și noi.” Răspuns: ”Bineînțeles. Mi se pare ceva normal.”

Într-un astfel de proces halucinant – ce a durat 17 ani – niște false ”victime” abile, mincinoase, avide de bani dobândiți prin modalități oneroase au devenit astfel călăii sadici ai unor ”vinovați” fără de vină.

În final, așa cum era normal, i-a apărut ca fiind drept și firesc completului de judecată de la Tribunalul Cluj să-i achite pe toți cei care au fost acuzați pe nedrept în acest dosar al rușinii care s-a grăbit să asimileze activitatea voluntară cu traficul de persoane. Tocmai de aceea a fost normal că i-a fost refuzată și lui Constantin Găitan cererea sa halucinantă de a primi, în premieră mondială, imense daune materiale și morale pentru pretinsele sale ”suferințe paranormale” pe care de fapt le-a inventat cu perfidie și insolență.

Concluzia cea dreaptă, firească, pertinentă, este fără echivoc. Sărmanul țicnit Constantin Găitan nu a fost câtuși de puțin o victimă a yoghinilor, ci a devenit ulterior un simplist și insidios instrument docil în mâna cea invizibilă a Parchetului care a fabricat, la comanda politică a fostului prim-ministru Adrian Năstase, două dosare mizerabile împotriva lui Gregorian Bivolaru, dar și a altor practicanți yoga, dosare în realitate halucinante în care lipsa totală a probelor a fost uneori suplinită cu hilare povești… paranormale ce au fost debitate de un biet paranoic (Constantin Găitan).