Dumnezeu este singurul care există cu adevărat şi se manifestă în şi prin mine

Într-o anumită perioadă, în urmă cu vreo cinci ani, am realizat o tehnică specială pentru a intra în comuniune telepatică şi spirituală cu marii înţelepţi ai acestei planete care au realizat în fiinţa lor starea de eliberare supremă. Am realizat zilnic această tehnică timp de aproximativ două săptămâni. La început, m-am aşteptat să simt ceva extraordinar legat de aceşti mari înţelepţi, dar nu a fost aşa. Am simţit, în schimb, ca şi cum o înţelepciune nevăzută „filtra” prin mine paşii pe care trebuie să-i fac eu pentru a reuşi, iar acest aspect mi s-a părut mult mai extraordinar – această eficienţă practică în a oferi daruri spirituale.

În prima săptămână am simţit predominant o stare de umilinţă – cea mai profundă pe care o trăisem până atunci. Un specific aparte al acestei stări era faptul că, de la acest nivel, puteam să-mi controlez orgoliul foarte uşor şi îl puteam „topi” în inimă, ca într-o „gaură neagră”, imediat ce depăşea o anumită limită. În acest fel simţeam că pot să operez modificări în bine în privinţa destinului meu, ceea ce m-a făcut să cred că era ceva legat de planul cauzal. Oricum, pentru mine, a rămâne permanent în această stare este aproape echivalent cu o mare eliberare.

În cea de-a doua săptămână a predominat o stare de centrare în sine, dar au apărut şi momente de încercări. Atunci am realizat tehnica superficial, dar am avut luciditatea necesară ca să folosesc şi acele momente, conştientizând că atunci nu se manifestau nişte forţe ostile, ci tot voinţa lui Dumnezeu. „Tema” acestor încercări era dată prin două „lecţii” spirituale principale: 1) să-mi dau seama ce loc ocupă cu adevărat Dumnezeu în inima mea, dincolo de teorie, şi 2) să înţeleg practic că eu nu am nici un pic de putere „a mea”, nici măcar un minim, ci există doar puterea lui Dumnezeu şi că, fără voia Lui, nu pot face nici măcar doi paşi. Desigur, aplicarea practică s-a dovedit mult mai grea decât teoria.

În cea de-a zecea zi, chiar de ziua Marii Puteri Cosmice Tripura Sundari, am fost răsplătită cu o stare deosebită. Începusem cu o trăire mediocră, ce mă nemulţumea. M-am adresat atunci, cu fermitate şi convingere, în mod telepatic, din tot sufletul, marilor înţelepţi al căror succes îl evocam: „Vă rog mult să nu mă abandonaţi tocmai acum!” Iată ce a urmat: energizarea difuză de la nivelul capului s-a focalizat în zona nasului, făcându-mă să simt foarte clar NADI-urile IDA şi PINGALA, de la nări şi până la baza nasului, fiecare distinct, precum şi locul lor de intersecţie. Le simţeam ca nişte tuburi foarte fine în interiorul nărilor. A fost extraordinar pentru că, din acel moment, fiecare inspiraţie nu îmi mai aducea doar aer, ci o mare fericire – fericire pe care o trăiam de obicei doar în cele mai frumoase stări de revelare a Sinelui Suprem Divin, ATMAN. Simţeam energia Sinelui din aer sau aerul ca fiind energie a Sinelui, nu ştiu exact cum este mai corect spus, dar era limpede că această fericire avea puterea de a vindeca fizic, sufleteşte şi spiritual. Aceasta cred că înseamnă într-adevăr a respira conştient şi aici cred că se ascunde misterul suflului subtil, SVARA. Parcă Îl inspiram pe Dumnezeu şi urmăream, dintr-o necesitate vitală, ca inspiraţia să dureze cât mai mult timp şi să expir cât mai puţin ca să pot să-L păstrez cât mai mult timp în fiinţa mea.

M-am jucat o vreme savurând fiecare inspiraţie şi senzaţiile noi pe care le simţeam atunci când energia suflului îmi atingea nările. Era ceva aparte când cele două sufluri (de pe nara stângă şi de pe nara dreaptă) se „întâlneau”, fuzionând – ceva misterios care, simţeam eu, dacă ar fi durat mai mult, putea genera miracole. Este foarte pe scurt ceea ce descriu aici – starea era mult mai complexă. Mai trăisem înainte stări de revelare a Sinelui Suprem Nemuritor, ATMAN, cu ochii deschişi şi am putut să fac diferenţa, ca nuanţe, între aceste două trăiri – una „filtrată” prin simţul văzului, iar cealaltă prin respiraţie.

M-am bucurat de această fericire beatifică ce mi-a umplut la început doar partea superioară a trupului, până la nivelul pieptului; apoi această stare a devenit ceva firesc, iar după acea trăiam certitudinea că este o datorie să fii mereu aşa, realizând că „eu” nu sunt de fapt nimic, ci doar Dumnezeu este singurul care există cu adevărat şi se manifestă în şi prin mine.

Dar trăirea spirituală care mi-a fost dăruită atunci nu s-a încheiat aici. Suflul inspirat, şi o dată cu el şi fericirea, a început să coboare pe coloană, umplându-mi tot trupul. Când a ajuns la nivelul centrilor inferiori de forţă am avut surpriza să trăiesc o stare de voluptate foarte rafinată şi o stare de plăcere „model”, de o puritate divină. Parcă făceam dragoste cu Cineva misterios, fără nume şi fără formă, din interiorul meu; simţeam plăcerea extrem de pură şi eram în acelaşi timp izvorul acestei plăceri. Pentru câteva minute am simţit cum este când faci dragoste într-o stare de revelare a Sinelui Suprem Divin şi m-am convins că în această stare se poate face dragoste oricât de mult timp, deoarece atunci nu eşti decât un releu al energiei creatoare divine, macrocosmice – atunci te bucuri, într-un mod detaşat şi perfect controlat, de senzaţii delicioase parcă „modulate” pe energia Sinelui. Atunci rămâne doar Dumnezeu care se joacă cu El Însuşi, plin de încântare şi încântător.

Generozitatea fără seamăn a marilor înţelepţi pe care i-am invocat atunci mi-a depăşit însă orice aşteptare. Ulterior, am constatat că această trezire spirituală a fiinţei mele s-a menţinut; evident, nu la aceeaşi intensitate şi acurateţe, dar oricând pot, în doar câteva secunde, să realizez această unificare a suflurilor subtile, care este „cheia”, „motorul” pentru trăirile ulterioare. A fost un dar spiritual cu totul neaşteptat, dar pe care l-am dorit extraordinar de mult.

C.