Fantoma revizionismului: Reexaminarea cazului Școlii de Yoga din Buenos Aires (BAYS) din 2000. 1. O decizie importantă

de Massimo Introvigne

A 25-a aniversare a achitării celor acuzați în cazul BAYS merită sărbătorită, nu falsificată

În 2025, Argentina marchează în liniște cea de-a 25-a aniversare a unei decizii judiciare care merită să fie reamintită cu mai multă forță. Pe 11 mai 2000, judecătorul Roberto Corvalán de la Colina a emis o hotărâre care nu numai că a achitat Școala de Yoga din Buenos Aires (BAYS – Buenos Aires Yoga School) de acuzații grave, dar a reprezentat și un rar moment de claritate într-o ceață de isterie morală. Astăzi, când un nou proces încearcă să reexamineze aceleași fapte și să reînvie acuzații respinse de mult timp, este esențial să revedem ce s-a decis cu adevărat și de ce acea decizie este încă importantă.

Juan Percowicz fondatorul Şcolii de Yoga din Buenos Aires (BAYS)

Fondată în anii ’80 de Juan Percowicz, BAYS nu a fost niciodată o școală de yoga convențională. A fost un laborator filozofic ce îmbina spiritualitatea orientală, ezoterismul occidental și cercetarea intelectuală riguroasă. Studenții studiau subiecte precum metafizica, etica și ideile lui Fiodor Dostoievski. Petreceau timp în cantina școlii, participau la prelegeri și se implicau în proiecte artistice și de afaceri.

Percowicz era un intelectual respectat în Argentina. În 1992 de exemplu, a ținut o conferință la hotelul Sheraton Buenos Aires, în cadrul unui eveniment declarat de „interes național” și susținut de Ministerul Culturii și Educației.

Conferință susținută de Juan Percowicz pe 5 iunie 1992 la hotelul Sheraton: „Filozofia occidentală ca alternativă la flagelurile reprezentate de droguri, SIDA și violență”.

Eclectismul acestei şcoli de yoga a făcut-o să devină un magnet pentru căutători și o țintă pentru suspicioşi. Activiștii anti-secte, încurajați de campaniile din Franța și Spania, au început să-și exporte ideologia în Argentina. Teoriile „spălării creierului”, deja discreditate în instanțele americane în 1990, au găsit o nouă viață în America Latină, iar BAYS, cu învățăturile sale neconvenționale și comunitatea sa unită, a devenit un țap ispășitor convenabil.

Epopeea juridică a început în 1993, declanșată de dezaprobarea părinților față de implicarea copiilor lor adulți în BAYS. Părinții au lansat o serie de acuzații șocante: povești despre prostituție forțată, ritualuri de inițiere sexuală și manipulare psihologică. Printre acuzatori se afla și tatăl lui Pablo Salum, cel care avea să devină ulterior cel mai vocal activist anti-secte din Argentina.

Mărturiile lui Salum au fost contradictorii. Inițial el a negat afirmațiile tatălui său, declarând că pur și simplu își pierduse interesul pentru școala de yoga. Mai târziu, după alte dispute familiale – inclusiv una în care se spune că și-ar fi amenințat fratele cu un cuțit – Salum și-a schimbat poziția, invocând orgii, abuzuri sexuale și constrângeri.

Psihologul spaniol Álvaro Rodríguez Carballeira

Judecătorul Corvalán de la Colina a fost nevoit să se descurce prin acest labirint de declarații contradictorii, senzaționalism mediatic și presiuni ideologice. Hotărârea sa, emisă în mai 2000, a fost o lecție magistrală de rigoare judiciară.

Spre deosebire de majoritatea cercetătorilor în domeniul religiei, Corvalán credea în existența „spălării creierului”, citând cartea controversatului psiholog spaniol Álvaro Rodríguez Carballeira „El lavado de cerebro”. Cu toate acestea, el a concluzionat că BAYS nu practicase spălarea creierului. Nu a găsit dovezi de servitute psihologică, persuasiune coercitivă sau manipulare. Presupusele victime au negat abuzurile, iar evaluările psihologice au confirmat competența lor mentală.

Cea mai gravă acuzație – abuz sexual asupra adulților și minorilor – s-a spulberat în urma unei analize amănunțite

Presupusele victime nu numai că au negat că ar fi fost abuzate, dar au rămas în școala de yoga chiar și după ani de denigrare în mass-media și procese judiciare. Corvalán a scris că alegerea lor de a rămâne reflecta „un proiect de viață pe care părinții lor probabil nu îl aprobau”, dar care este protejat de Constituția argentiniană.

Corvalán a dedicat pagini întregi întrebării dacă BAYS era o „sectă”. În cele din urmă el a subliniat că, în conformitate cu legislația argentiniană, a activa într-o „sectă” nu era o infracțiune. Faptul că el credea în teoriile ce susţin că sectele practică spălarea creierului – teorii considerate acum pe scară largă ca fiind pseudoștiințifice – face concluzia sa cu atât mai remarcabilă. În ciuda tendinței de a accepta aceste teorii, el nu a găsit dovezi că BAYS s-ar fi angajat în practici coercitive sau ilegale.

Termenul „sectă” este adesea folosit nu ca un descriptor, ci ca o condamnare. El stigmatizează mișcările spirituale minoritare, amestecând credințe neconvenționale cu intenții criminale. În cazul BAYS, eticheta a ascuns mai mult decât a dezvăluit. În cele din urmă, dincolo de terminologie, decizia din 2000 a recunoscut că ceea ce oferea BAYS nu era manipulare, ci sens; nu coerciție, ci comunitate.

Unii critici au sugerat că decizia lui Corvalán a fost influențată de presiuni externe, interne și internaționale. Această afirmație nu numai că este nefondată, dar chiar judecătorul însuși o respinge. Un judecător care decide pe baza presiunilor nu ar menționa acest lucru în hotărârea sa. Dimpotrivă, Corvalán a scris: „În lunga mea carieră judiciară, nu am fost niciodată supus unei asemenea presiuni”. El a recunoscut că zeci de personalități l-au contactat pentru a apăra BAYS, inclusiv psihologul american H. Newton Malony, o figură cheie în demascarea teoriilor „spălării creierului” în instanțele americane.

Însă Corvalán nu s-a lăsat influențat de aceste voci. Dimpotrivă, el a scris că a fost „puternic deranjat” de intervenții, dar nu a lăsat iritarea să-i întunece judecata. Hotărârea sa s-a bazat pe dovezi, nu pe influențare. Prin urmare, iritarea sa față de presiuni a făcut ca achitarea să fie și mai semnificativă.

După decizia din 2000, BAYS a ales discreția în locul triumfalismului. În 1999 încetase să mai primească noi membri. Și-a continuat activitățile de predare, publicare și consultanță, dar fără să se expună. Povestea revanșei sale în instanță a rămas cunoscută în principal la două subculturi: membrii BAYS și activiștii anti-cult. Această tăcere urma să-i coste scump când, în 2022, un nou raid a reaprins vechile acuzații.

Lipsa de conștientizare publică cu privire la hotărârea din 2000 a permis jurnaliștilor și procurorilor să trateze dosarul actual ca pe o anchetă nouă, mai degrabă decât ca pe o reluare a unor acuzații deja discreditate. De asemenea, a permis reciclarea mărturiilor respinse sau contrazise anterior, așa cum vom vedea în articolele următoare din această serie.

Deocamdată să ne amintim ce s-a decis în 2000. Să aplaudăm integritatea unui judecător care a refuzat să se lase influențat de ideologie sau emoții şi să rezistăm tentației de a rescrie istoria de dragul unui titlu de ziar. Odată ce s-a făcut dreptate, merită să ne amintim de ea.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul bitterwinter.org.

*****

Despre autor

Massimo Introvigne (născut pe 14 iunie 1955 la Roma) este un sociolog italian al religiilor. Este fondatorul și directorul general al Centrului pentru Studii privind Noile Religii (CESNUR), o rețea internațională de cercetători care studiază noile mișcări religioase. Introvigne este autorul a aproximativ 70 de cărți și a peste 100 de articole în domeniul sociologiei religiilor. A fost principalul autor al Enciclopediei religiilor din Italia (Enciclopedia delle religioni in Italia). Este membru al consiliului editorial al Interdisciplinary Journal of Research on Religion și al consiliului executiv al Nova Religio de la University of California Press. În perioada 5 ianuarie – 31 decembrie 2011, a fost „Reprezentant pentru combaterea rasismului, xenofobiei și discriminării, cu accent pe discriminarea împotriva creștinilor și a membrilor altor religii” al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Din 2012 până în 2015 a fost președinte al Observatorului libertății religioase, instituit de Ministerul italian al Afacerilor Externe pentru a monitoriza problemele de libertate religioasă la nivel mondial.