Zâmbind, mi-a spus că o să-mi trimită un cadou, pentru că şi eu îi fac lui cadouri

Urma să-mi aniversez ziua de naştere a doua zi şi mă pregăteam în vederea acestui eveniment; printre altele, mă hotărâsem să mă epilez, astfel că am pus ceara pe aragaz, la încălzit. La un moment dat, a sunat telefonul. Am răspuns, am vorbit, când, brusc, mi‑am dat seama că ceva nu era în regulă în bucătărie. Într‑adevăr, ceara se aprinsese şi din recipientul în care se afla ieşea o flacără mare. Speriată, prima idee care mi-a venit a fost să pun ceva deasupra flăcării ca s-o sting. Din nefericire, m-am repezit la prosopul de vase, pe care l-am împins în gura vasului. În acel moment mâna dreaptă mi-a fost acoperită de ceară clocotită. Durerea era cumplită, am chemat pe cineva să mă ducă la spital şi l-am rugat la telefon pe prietenul meu să-l anunţe urgent pe Grieg, deoarece eram foarte speriată şi durerea era foarte mare. În maşină, mi-am scos mâna afară pe geam, căci îmi venea să ţip de durere, iar aerul rece o mai alina. La spital, controlându-mi mâna, doctoral a diagnosticat: arsură de gradul al IV-lea. Era nevoie ca ceara de pe mână să fie curăţată, dar durerea era atât de intensă, încât nu suportam intervenţia. În aceste condiţii, doctorul m-a anunţat că era necesar să-mi facă anestezie generală şi mi-a explicat că arsura este foarte gravă, încât o să rămân cu cicatrice chiar dacă mă va opera şi că, având în vedere că sunt prinse toate degetele şi articulaţiile, e posibil să nu le mai pot mişca bine decât după un tratament de recuperare. În timp ce disperarea mea era la maxim, brusc, durerea din zona mâinii a dispărut aproape complet şi, spre surprinderea doctorului, am rezistat la „curăţirea“ ei fără niciun fel de anestezie. Acea operaţiune a constat de fapt din tragerea pielii de pe mână ca şi cum mi s-ar fi scos o mănuşă. După aceea, doctorul m-a pansat şi mi-a spus că după aproximativ 14 zile o să-mi scoată complet pansamentul. Eram uimită de faptul că nu mai simţeam durerea şi chiar atunci am aflat că, în timp ce eram la pansat, prietenul meu reuşise să-l anunţe pe Grieg.

Menţionez că, din acel moment, nu am mai simţit niciun fel de durere, iar starea de „anestezie“ care apăruse în zona mâinii s-a păstrat până la vindecare. Aveam un bandaj enorm la mână. A doua zi, chiar şi în aceste condiţii, m-am dus să-l văd pe Grieg şi să vorbesc cu el. Am simţit cum m-a privit cu o imensă compasiune, iar la sfârşitul discuţiei, zâmbind şi făcându-mi cu ochiul, mi-a spus că o să-mi trimită un cadou, pentru că şi eu îi fac lui cadouri. Eram într-o perioadă de aspiraţie şi practică spirituală foarte intensă, dar este necesar să recunosc că am fost foarte uimită de faptul că el percepuse aceasta atât de precis. După două săptămâni, am fost la spital pentru a mi se scoate complet bandajul. Mă pregătisem pentru acest moment, când urma să văd ce mai rămăsese din mâna mea. Avusesem ocazia să văd multe fiinţe care suferiseră arsuri, chiar maiuşoare şi care rămăseseră cu cicatrici foarte urâte. Mă gândeam cu tristeţe la faptul că nu o să-mi pot folosi mâna dreaptă o perioadă lungă de timp. Doctorul a desfăcut bandajul în timp ce îmi spunea din nou că urmează să încep tratamentul de recuperare, pentru a-mi putea folosi mâna. Spre surprinderea tuturor (şi a lui, dar şi a mea) pielea de pe mâna era netedă, rozalie, nu exista nicio cicatrice şi puteam să o mişc perfect. Fâstâcit, pentru a nu se contrazice cu ceea ce‑mi spusese despre gravitatea arsurii, medicul a spus ceva de genul că uneori se produc şi vindecări eaşteptate. Într-adevăr, astăzi este necesar să fac un efort de memorie ca să ştiu la ce mână am fost arsă pentru că nu mai există nici cel mai mic semn. A rămas doar amintirea zâmbetului lui Grieg care-mi făcea cu ochiul, spunându-mi: „O să-ţi fac un cadou.“

A.B.