Jurnalism toxic. Cum să te documentezi un an pentru un podcast cu opt episoade plus un bonus, dar să treci totuși pe lângă adevăr

Episodul 2. „Victime” una și una

Citiți aici Episodul 1.

Elementul central, „artileria grea” în podcastul despre utopicul „Vânător de suflete” îl reprezintă mărturiile a trei auto-intitulate „victime”. Două dintre ele, numite în interviuri Eva și Liz, și-au ascuns numele și vocea, pretextând că s-ar teme de cine știe ce represalii. Aflăm că au fost în total vreo 20 de persoane cu relatări similare care le-au contactat pe realizatoare, după modelul deja celebrului #metoo, dar numai acestea trei au fost de acord să dea interviuri in extenso, restul fiind și ele temătoare. Vom reveni ulterior la teama de yoghinii cei înfricoșători, acum ne străduim să înțelegem poveștile celor trei.

Toate trei povestesc despre experiențe minunate, despre cât de mult le-a ajutat practica yoga, despre comunitatea care le-a primit cu iubire și fraternitate, despre faptul că au găsit răspunsuri la multe întrebări și că viața lor a căpătat un sens superior. Și toate trei vorbesc și despre anumite experiențe erotice la care ar fi avut acces, conform propriei lor alegeri, și pe care ulterior au ajuns să le considere experiențe traumatizante. Deoarece nici nu am participat la presupusele evenimente, nici nu am avut ocazia să punem întrebări celor trei, comentariile și mai ales nedumeririle noastre se bazează doar pe afirmațiile lor – sperând, desigur, că traducerea nu le-a distorsionat.

Persoana numită Eva a avut o poveste mai scurtă, despre o experiență din anul 2007 și despre faptul că ulterior a decis să renunțe la calea spirituală. Nu este nici prima, nici ultima care renunță. Testele spirituale nu sunt niște invenții pe care jurnaliștii să le ia în derâdere. Ele sunt reale și apar în viața tuturor căutătorilor spirituali, fie ei din München, Rishikesh sau Calafat. Unii le trec, alții nu. Când ți se oferă mult, și testele sunt mai complexe, dar nu suntem noi în măsură să emitem judecăți.

Eva admite că experiența ei din 2007 a fost voluntară, iar atunci când a cerut să plece acasă a fost condusă elegant la gară. Dar percepția ei s-a schimbat după niște ani, când a discutat – nicio surpriză aici – cu un activist anti-secte care i-a explicat că nu contează faptele obiective, în realitate ea a fost victima unei secte, a fost spălată pe creier, abuzată și traficată. Poate ar fi convins-o activistul și să depună plângere, noroc că justiția germană, rațională și riguroasă, consideră – pe bună dreptate – că dacă ai luat o decizie în mod liber, în calitate de persoană majoră și cu discernământ, nu te mai poți prevala de „privirea retrospectivă” și interpretări ulterioare.

La rândul nostru, le-am pus la dispoziție celor două jurnaliste câteva lucrări – de nivel academic, nu din gazete obscure – care arată cum de obicei foștii membri ai unor mișcări spirituale și religioase „află” că au fost „victime” ale unor „secte” abia după ce anti-sectanții binevoitori le „deschid ochii”. Și eventual le promit și despăgubiri dacă își vor tracasa „abuzatorii” prin tribunale. Aceste lucrări care se bazează pe studii riguroase realizate în întreaga lume nu le-au ridicat niciun semn de întrebare jurnalistelor. Dar când cutare „specialist în secte” zice că ai fost abuzat de o sectă, atunci așa e, subiect închis.

Un leit-motiv al narațiunii este cum fiecare dintre persoanele intervievate a fost „traumatizată”. Sau supusă „terorii psihologice”. „Ce poți să ne povestești despre experiența ta?” „Am fost traumatizată!” Cum anume, mai precis? Te-a bătut cineva, te-a închis în beci, te-a ținut flămândă, te-a trimis la săpat cartofi, te-a amenințat că nu-ți mai vezi familia, ți-a pus o armă la cap? Te-a ținut cinci ani în cămine studențești din București, printre gunoaie și șobolani, fără apă caldă? Precis vă amintiți de descinderile din 2004 din București și din 2023 din Franța. Ați văzut vreun jurnalist indignat că yoghinii pașnici treziți din somn au fost traumatizați de polițiștii care i-au amenințat cu arma și i-au ținut ore în șir dezbrăcați în frig? Noi n-am văzut. Deoarece n-am înțeles cum e cu traumatizarea, poate reveniți bitte schön cu încă un bonus, să ne explicați în ce a constat.

Și un alt mesaj răvășitor pentru publicul slab de înger: toate aceste persoane au fost „traficate” („așa cum vedeți în filme”). Din respect pentru adevăratele victime ale traficului, fie el de persoane, de droguri sau de arme, nu insistăm cu întrebări la care știm că nu vom primi răspuns. Dar, sincer, ne-ar plăcea să aflăm definiția „traficului” în viziunea lui Bayerische Rundfunk. Poate am fost și noi traficați – ca școlari nevinovați – de profa de mate, care ne-a trimis la meditații pe bani grei la altă profă de mate, ca să trecem clasa, și cerem și noi despăgubiri cuiva. (Observați că nu am zis „profu’ de fizică”, să nu fim incorecți politic.)

Venus, de Lucas Cranach cel Bătrân, 1532

Mai importantă decât Eva în economia narațiunii este Nathalie, numele fiind real. Mulți o știu din excelentele fotografii din revista Yoga Magazin, unde Nathalie a exemplificat posturi de Hatha Yoga nud, neforțată de nimeni și fără inhibiții. În fond nici nu avea de ce, ea având un trup superb, iar nuditatea unui trup frumos fiind demnă de admirație – puteți să-i întrebați pe Michelangelo, da Vinci sau Botticelli. Jurnalistele, fiind din München, pot vizita Alte Pinakothek, unde pentru doar 9 euro vor admira, printre altele, nuduri de Albrecht Dürer și Lucas Cranach cel Bătrân.

Nathalie, „atrăgătoare și inteligentă”, o tânără „cu bani, un hobby și un loc de muncă bun”, a ajuns la yoga pentru că nu se simțea cu adevărat împlinită. Aflată în călătorie la Rishikesh în 2019 îl cunoaște pe Japser, instructor de yoga, „musculos, bronzat, cu părul căzut rebel pe față”, pe care, după cum spune narațiunea, „Nathalie îl cucerește relativ repede”. Ulterior află că respectivul avea deja o relație și, ca o țață de la piață, nicidecum ca o ființă aflată pe o cale spirituală, face crize repetate de gelozie. Pentru a se consola, începe și ea o altă relație la București, unde se mutaseră între timp și ea, și Jasper, dar rămâne tot geloasă și posesivă. Și aici începe ipocrizia. Despre relația paralelă din București nu suflă o vorbă în podcast. Nu suntem jurnaliști de investigație, pur și simplu știm de ea pentru că nu era ceva secret, cercul lor de prieteni știa de această relație, cei aflați în tabără la Costinești în 2022 i-au putut vedea împreună, părea că se înțeleg bine și că sunt fericiți. Imaginea lui Nathalie de „victimă nefericită” care suferă din cauza iubitului „pe care nu poate să-l împartă cu altcineva” nu ține. Atunci de ce ar fi mai credibile alte părți ale poveștii ei?

Nathalie povestește și ea cu multe detalii despre o experiență erotică pe care o are – la inițiativa ei – în 2021, dar pe care acum, „privind retrospectiv”, o descrie ca fiind traumatizantă și ca fiindu-i oarecum impusă. După care tot ea povestește jurnalistelor cum respectiva experiență s-a repetat în 2022. Nu vi se pare nimic ciudat aici?

Ne scuzați că ne băgăm în ciorba dvs nemțească (Deutsche Suppe), dar ați întrebat „victima” de ce a repetat experiența, dacă a fost așa de „traumatizantă”? La noi în România avem un banc cu bursucul și vulpea (Dachs und Fuchs) care o să se mai ducă la el și mâine și poimâine, poate n-a ajuns bancul până la München, rugăm pe cineva să vi-l traducă. I-a implantat cineva un cip, a teleghidat-o să-și facă bagajul și a forțat-o să plece la drum împotriva voinței ei? Nu vi se pare cam cusută cu ață albă (mit weißem Garn genäht) „manipularea” asta?

La fel de plauzibil ar fi că atrăgătorul Jasper a fost manipulat de frumoasa Nathalie să se despartă de iubita cu care avea o relație de ceva timp atunci când Nathalie a apărut în peisajul – altfel impresionant – din Rishikesh. Adică de ce argumentul manipulării funcționează doar atunci când vă convine? Wir verstehen nicht…

În timp, Nathalie a reușit să îl despartă pe Jasper de cealaltă iubită și să îl îndepărteze nu numai de ea, ci și de calea spirituală. Succes deplin. Scenariu de telenovelă, protagoniști arătoși, luptă pentru putere, circ în public, fericirea îi așteaptă în Australia. Unde Nathalie este acum influenceră, o femeie de afaceri de succes, care oferă workshopuri, consultanță personalizată, sfaturi de viață, evident pe sume frumușele. Și nu, nu oferă primul curs gratis, cum zice ea că ar fi fost atrasă mișelește la cursul de tantra de la Rishikesh. Cine vrea să beneficieze de experiența de viață și de sfaturile competente ale lui Nathalie, să plătească de la primul click! Jurnalistele însele descriu cum Nathalie „pare total relaxată, ca și cum ar fi lăsat deja în urmă ceea ce s-a petrecut”. Poate pentru că realitatea a fost alta decât ce le-a relatat?

A treia persoană intervievată este numită Liz. Nu o cunoaștem, tot ce știm despre ea este ceea ce relatează jurnalistelor. În mod evident – și nu vrem să sune a insultă – este o ființă neadaptată, instabilă, nesigură, „confuză” (cum singură se descrie), plină de furie, care vorbește haotic și înjură mult. Care declară, ilogic, cum „din punct de vedere emoțional, psihologic și mental, sunt încă în procesul de ieșire (n.b. din școala de yoga)”. Cele două jurnaliste, persoane inteligente și cu experiență, observă că au în față o tânără cu multe probleme, care dintr-o dată „pare să se afle într-o cu totul altă lume”. Dar aleg să pună problemele ei pe seama faptului că a practicat yoga la școala din Germania. Același bias (prejudecată) de confirmare de care am vorbit deja. Deși Liz, să-i spunem și noi așa, plecase de acasă înainte să ajungă la yoga, renunțase la școală, nu avea serviciu, nu avea prieteni. Nici acum nu pare să lucreze undeva, fiind „ocupată cu ieșirea din mișcarea yoga”. Orice ar însemna asta.

Liz consideră că yoga a făcut-o să „piardă contactul cu realitatea”. Poate ea a făcut altă yoga decât noi? Pentru că pe noi yoga ne-a făcut mai lucizi, mai profunzi, mai ancorați în realitate, mai conștienți de legăturile cu lumea înconjurătoare. Sigur, în măsura în care practicăm. Dar dacă pierzi contactul cu realitatea – ceea ce se poate petrece, ca dovadă poveștile lui Liz – nu yoga e de vină. Dar altfel, așa confuză cum se declară, „ea este îngrijorată și pentru toți cei care încă mai ajung la aceste școli de yoga”. Dankeschön, Liz, pentru grijă, chiar nu e cazul, noi suntem foarte bine, ceea ce îți dorim și ție.

Kurmasana, postura yoghină a broaștei țestoase

„Yoga este cam singurul lucru bun care i-a rămas de la școală”, mărturisește Liz. Păi… e o școală de yoga, cu ce altceva era să rămână, cu tabelul periodic al elementelor? Acum suntem noi confuzi: cum este rea școala de yoga, dacă te învață lucruri bune, pe care le practici zilnic chiar și după ce ai plecat? Sau, mă rog, încă ești „ocupată” să pleci. Și cum se împacă asta cu pierderea contactului cu realitatea? Numai nouă ni se pare ceva în neregulă aici?

Alte relatări ale lui Liz despre practica yoga sunt destul de bizare. Pentru o perioadă a urmărit să se trezească la 3 dimineața să practice yoga. Ceea ce nu este neapărat ceva rău, dimpotrivă. Dar în același timp trăia cu convingerea că somnul e ceva nefast, confundându-l probabil cu aspectul de tamas. A ținut de asemenea posturi îndelungate, care nu i-au făcut bine, deoarece era cam slabă. Moderația și bunul simț ar fi fost soluția. Îndârjirea egotică și lipsa de discernământ nu te ajută, nici în practica spirituală, nici în viață. Cine e de vină dacă nu ai înțeles asta? Școala de yoga, zic jurnalistele. Ba pardon, zicem noi. Culmea, Liz însăși povestește despre consacrare. Cât de serios o fi pus-o în practică, dacă a ajuns să aibă toate aceste frustrări și probleme?

Liz se simte și acum vinovată când mănâncă pizza. Sincer, nu înțelegem de ce te-ai simți vinovat când mănânci pizza, în afară de cazul în care ai furat-o, încălcând asteya. S-a simțit presată ani de zile să nu arate nicio slăbiciune și să joace „jocul perfect”. Wow. Într-adevăr, ceva nu este în regulă aici și oricine aude o astfel de poveste este îndreptățit să fie șocat. Dar chiar nu este yoga de vină. Fie nu ai înțeles, fie nu ai aplicat corect niște concepte de bază, ceea ce este regretabil, dar nu e o scuză să arăți cu degetul spre cei care în fond te-au învățat doar de bine.

Lăsăm pentru articolul viitor demontarea mitului ex-cursanților care își schimbă vocea și numele pentru că „se tem de răzbunarea yoghinilor”, mai ceva ca mafioții care au încălcat omerta.