M-am abandonat în braţele lui Dumnezeu cu umilinţă şi iubire necondiţionată

„Dragă Grieg,

Cu bucurie îţi scriu acum pentru a-ţi împărtăşi marele miracol pe care l-am trăit în tabăra din acest an de la Herculane.

Cu puţin timp înainte de plecarea mea în tabără, respectiv pe data de 20.04.2013, am început să simt dureri în partea superioară a piciorului stâng, la o palmă sub fesă. Durerile au devenit atât de puternice, încât la un moment dat am rămas înţepenită în maşină fără a mai avea puterea de a mai face vreo mişcare; nu puteam nici să cobor, dar nici să conduc maşina în altă parte. Am cerut ajutor familiei mele, respectiv sorei şi cumnatului, care au venit şi cu mari eforturi din partea mea şi a lor au reuşit să mă ducă la urgenţe. După un control, la prima vedere, mi s-a spus că ar fi nervul sciatic, deşi durerile erau de natură musculară. Mi s-a recomandat să fac un RMN şi mi-au fost prescrise antiinflamatoare injectabile, unguente şi medicamente împotriva durerilor. Datorită durerilor cumplite am început tratamentul prescris imediat, sperând că totul se va rezolva în două-trei zile şi voi avea timp apoi să mă pregătesc pentru tabără. Însă durerile au continuat, se mai ameliorau doar după ce luam antiinflamatoarele. Crizele erau din ce în ce mai dese, cu intervale de aproximativ cinci minute între ele, şi ţineau în jur de 10 minute. La un moment dat era o stare permanentă de durere. Mă deplasam cu greu prin casă plângând şi ţinându-mă de pereţi. Îmi era greu să stau în picioare. Prietenii mă încurajau tot timpul spunând că va trece, dar n-a trecut. Era pentru prima dată când, după 21 de ani de yoga, mă îmbolnăveam atât de grav. Am acceptat situaţia şi cu umilinţă m-am rugat şi am cerut iertare de la Dumnezeu Tatăl.

Numărăm zilele şi îmi dădeam seama că mai este atât de puţin până la plecarea în tabără! Atunci a apărut întrebarea dacă voi putea pleca. Ce voi face? Cum voi ajunge în tabără? Ce voi face acolo dacă durerile vor fi la fel de puternice? Totul era stabilit cu mult înainte: cazare, mijloc de transport, plecarea pe data de 25.04.2013, ora 4:00… Îmi rămăsese doar să îmi revin… Şi a venit telefonul salvator de la dragul meu prieten Iulian din Bucureşti, «îngeraşul meu păzitor», care m-a îndemnat să îmi adun toate puterile să îmi fac bagajele şi să ajung cu orice preţ în tabără. Acest telefon a avut o aşa mare putere, încât gândul de a renunţa la tabăra a dispărut cu desăvârşire. Am înţeles că era necesar să ajung la Herculane. Mi-am făcut bagajele cu foarte mult efort şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns în Herculane la data stabilită. Pentru că poziţia în şezut îmi provoca dureri cumplite, drumul a fost greu pentru mine, întinsă pe bancheta din spate a maşinii timp de aproape 10 ore.

În prima oră de la sosirea în tabără a fost necesar să mă ocup de legitimaţie şi de cazare. Fericită că intrasem în posesia legitimaţiei, am ajuns la hotelul la care m-am cazat. Acolo am întâlnit oameni minunaţi care s-au oferit încă de la uşă să mă ajute. Au cărat bagajele de la maşină, mi-au adus mâncare în cameră şi, mai mult de atât, au solicitat ajutorul unei asistente pentru masaj medical şi diverse proceduri terapeutice, într-un cuvânt, tot ce era omeneşte posibil ca durerile să dispară. Însă ele au continuat, parcă mai acute…

Timp de două zile, am stat în cameră, aproape imobilizată la pat. Toată lumea (colegi, prieteni, personalul hotelului) roia în jurui meu. M-am simţit copleşită şi impresionată de atâta atenţie, de atâta iubire şi compasiune, pentru că aşa ceva se petrece mai rar pentru mine… Mulţumeam tot timpul Tatălui Ceresc plină de umilinţă şi recunoştinţă pentru tot ce îmi oferea şi îl rugam să mă ajute să trec prin această încercare, să înceteze durerile şi să pot participa la activităţile taberei. Însă durerile erau şi mai puternice… Atât de puternice încât au fost momente în care am crezut că voi părăsi planul fizic. Mă simţeam pregătită. Atunci L-am simţit atât de aproape pe Dumnezeu Tatăl şi m-am abandonat în braţele Sale cu umilinţă şi iubire necondiţionată. De durere, nu puteam să rostesc aproape niciun cuvânt. Buzele îmi erau uscate pentru că nici apă nu simţeam nevoia să beau… Nu mâncasem aproape nimic… Am fost în stare să rostesc doar două cuvinte: «Doamne, Dumnezeule», pe care le-am tot repetat la nesfârşit… Erau singurele cuvinte pe care mintea inundată de durerea cumplită le putea recunoaşte… Nicio rugăciune, nicio autobinecuvantare, doar cele două cuvinte, «Doamne, Dumnezeule»…

După două zile de chin, a urmat întâlnirea cu Jayson A. [n.n. un terapeut] pe care o stabilisem cu câteva zile înainte de plecarea din Constanța, la recomandarea unui instructor ayurveda. Era chiar în ziua în care era programată prima spirală din tabără. Cu ajutorul lui m-am obiectivat şi am înţeles cam unde ar fi cauza subtilă a ceea ce mi se petrecea. În timpul terapiei, durerile au devenit mai blânde, însă după au început din nou crizele.

Şi din nou a venit un telefon salvator, tot de la dragul meu prieten Iulian, care cu puterea lui de convingere a reuşit să mă determine să cobor din pat, să mă îmbrac şi să ajung în fața hotelului de unde urma să mă ia cu maşina să mă ducă la spirală. Plângeam de durere şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să fac toate acestea. Întinsă pe scaunul din faţă, pentru că era singura poziţie acceptabilă, cu mai puţină durere, am pornit spre terenul de spirale. Ajunşi exact aproape de drumul spre platou, deşi Iulian avea bilet de liberă trecere pentru că era responsabil cu echipa tehnică, poliţia a oprit maşina, spunându-ne că de acolo doar pe jos puteam urca. Am coborât şi, ajutată de cei din maşină (cineva mă susţinea, cineva îmi căra rucsacul…), mi-am dat silinţa să fac câţiva paşi. Şi durerile au început din nou să devină acute. A fost momentul în care, deşi încurajată să urc pe jos de cei cu care eram, am spus că renunţ pentru că deja eram în întârziere şi cu ritmul meu de trei paşi la două minute aş fi ajuns după ce se încheia spirala. Exact atunci a apărut, deloc întâmplător, un microbuz al presei, cu numărul «RAI», care reuşise să treacă de poliţie… Ne-a luat pe toţi şi am ajuns pe platou… Eram extrem de fericită…

Deja ora de intrare în şiruri era depăşită şi nu am mai fost primiţi în spirală. Cu toate acestea, ne-am prins de mâini şi, susţinută de două fiinţe minunate, am găsit puterea de a rămâne în picioare. În momentul în care a început meditaţia în spirală am simţit cum sufletul mi se umple de o fericire complesitoare… Eram inundată de o puritate şi o candoare «îngerească». Mă dilatam cu fiecare celulă, până la pierderea formei fizice, ca şi când mă dezintegram. Eram şi nu eram… Durerile dispăruseră cu desăvârşire… sau poate existau, dar nu le mai simţeam… Toată meditaţia am «plutit» într-o stare de bucurie şi iubire nesfârşită faţă de Dumnezeu Tatăl. Am simţit că eram martora unui nou început pentru mine – ca o renaştere… La final am deschis ochii şi am realizat că se petrecuse un miracol. Reuşisem să stau nemişcată, fără să mă resimt, întreaga durată a spiralei, nu mă mai durea nimic, mă puteam mişca în voie, puteam să stau în şezut şi să fac multe alte mişcări pe care cu două ore înainte mi-era practic foarte greu să le fac datorită durerilor. Aveam o altă percepţie a lucrurilor din jur. Le simţeam pe toate mai în profunzime și cu o foarte mare detaşare. Am perceput foarte clar starea de martor. Ce dar minunat primisem – un miracol!!! Am înţeles că totul se petrecuse cu acest scop – de a trăi miracolul… că totul a fost jocul lui Dumnezeu, care plin de iubire ,,aranjase” totul pentru acest moment. Plină de iubire şi umilinţă am mulţumit Tatălui, şi mulţumesc de atunci în fiecare clipă pentru acest dar copleşitor.

Datorită acestui dar primit de la Dumnezeu Tatăl am avut o tabără plină de sincronicităţi, de iubire, de alte încercări pe care le-am primit cu înţelepciune… Una dintre sincronicităţile remarcabile a fost faptul că tu ne-ai dăruit conferinţa despre miracol în cadrul Mişcării Charismatice, în ultima zi de tabără, pentru care îţi mulţumesc din suflet. Prin cele prezentate de tine am înţeles mult mai bine cum s-a petrecut totul. La fel şi conferinţa cu încercările şi testele spirituale. Parcă le-ai fi prezentat special pentru mine. Am înţeles de ce a fost necesar să ajung în tabără, de ce «îngerul meu păzitor» Iulian a insistat să vin – pentru a-L simţi pe Dumnezeu Tatăl în toată fiinţa mea, pentru a-L recunoaşte, pentru a-I primi darul…

Grieg, îţi mulţumesc din suflet pentru tot ce ne dăruieşti, pentru toată dragostea dumnezeiască pe care ne-o porţi, pentru că eşti permanent aici cu noi şi pentru faptul că exişti… Îi mulţumesc Tatălui Ceresc…

Te îmbrăţişez cu mult drag şi dor.

P.S. Un arab, un indian şi un evreu povesteau miracolele divine prin care trecuseră.
Arabul: Era o secetă groaznică şi am îngenunchiat şi m-am rugat lui Allah să mă ajute. Şi deodată, pe o rază de 100 de metri în jurul meu a început să plouă!
Indianul: Era o inundaţie cumplită şi am îngenunchiat şi m-am rugat lui Buddha să mă ajute. Şi deodată, pe o rază de 100 de metri în jurul meu s-a oprit ploaia!
Evreul: Ieşeam de la sinagogă şi am găsit un portofel pe jos. Şi am îngenuncheat şi m-am rugat la Dumnezeu să nu mă lase să păcătuiesc şi să mi-l însuşesc în acea sfântă zi de sâmbătă. Şi deodată, pe o rază de 100 de metri în jurul meu s-a făcut marţi!

Îmbrăţişări vesele şi jucăuşe,
Cu drag, Aceeaşi…ˮ

M.B., anul 21 de yoga, Constanţa

Răspunsul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru

„Dragă M.,

Confesiunea ta despre miracolul pe care l-ai trăit ne-a umplut sufletul de o imensă bucurie. După cum ai putut să observi, atunci când o fiinţă umană este pregătită, atunci când este plină de aspiraţie şi crede cu tărie în Dumnezeu, iubindu-L după puterile ei, bunul Dumnezeu face apoi cu putinţă un astfel de miracol pe care iată că tu l-ai trăit fără a fi nevoie să mergi la Lourdes spre a te vindeca.

Parafrazând cuvintele pline de înţelepciune dumnezeiască ale lui Iisus, nu ne rămâne decât să îţi spunem că, iată, «credinţa ta în bunul Dumnezeu, în atotputernicia Lui, te-a salvat şi a făcut să trăieşti acest miracol».

Ceea ce s-a petrecut în cazul tău evidenţiază că, atunci când o fiinţă umană cere cu credinţă, cu umilinţă, cu iubire, bunul Dumnezeu ascultă rugile celor cu inima plină de aspiraţie şi le oferă din infinitatea posibilităţilor sale ceea ce au nevoie la momentul potrivit. Tocmai de aceea este necesar să subliniez încă o dată şi o voi face mereu, câte zile voi avea de trăit în această lume, că toate cele bune şi frumoase ne sunt oferite în permanenţă de Dumnezeu şi dincolo de aparenţe viaţa fiecăruia dintre noi este un miracol dumnezeiesc despre care foarte puţini dintre noi ne dăm seama.

Toate cele bune, frumoase, adevărate şi pure care sunt, care au fost, care vor fi ne sunt dăruite după cum merităm de către bunul Dumnezeu. Iar atunci când avem credință cât un bob de muştar, aşa cum spunea marele nostru model dumnezeiesc Iisus Christos, tot ceea ce pare a fi pentru cei necredincioşi imposibil, devine cu uşurinţă posibil datorită omnipotenței dumnezeieşti.

Îndrăznim să sperăm că mulţi dintre cei care vor citi aceste rânduri îşi vor da seama că în permanenţă Dumnezeu este alături de noi, ne îmbrăţişează neîncetat datorită omniprezenței sale şi face cu putinţă minuni şi miracole chiar şi atunci când adeseori mulţi dintre noi nu credem în El şi nu-I dăruim niciodată iubire şi recunoştinţă pentru toate minunile şi miracolele care le face cu putinţă atât pe această planetă cât şi în viaţa noastră.

Fie ca exemplul tău să mişte inimile împietrite şi să aducă o rază de speranţă în fiinţele acelora care datorită necredinţei lor şi a împietririi inimii şi-au pierdut deja orice speranţă, considerând că bolile sau tulburările cu care se confruntă sunt incurabile şi hrănesc adeseori cu îndârjire prostească o stranie convingere că în cazul lor nu se mai poate face nimic. Tuturor acelora care cred cu o tărie de nezdruncinat în bunul Dumnezeu le transmitem cu această ocazie: «CREDEŢI CU O TĂRIE DE NEZDRUNCINAT ÎN MIRACOLE ŞI APOI LĂSAŢI-VĂ ÎN VOIA LOR!».

Te rugăm, de asemeni, să urmăreşti să-I mulţumeşti zilnic pentru acest miracol dumnezeiesc bunului Dumnezeu, măcar de 7 ori pe zi, şi să simţi de fiecare dată cum El îţi răspunde în mod tainic de fiecare dată când îţi exprimi recunoştinţa. Nu uita câte zile vei avea acest miracol pe care Dumnezeu l-a făcut pentru tine şi ia aminte că şi alte miracole te vor aştepta pe această cale spirituală dacă vei avansa pe ea fiind plină de entuziasm, aspiraţie şi perseverenţă. Ia aminte că pentru yoghinii avansaţi «tot ceea ce este cu putinţă este posibil, dar nu orice este permis!»

Atunci când noi suntem cu Dumnezeu şi Dumnezeu este în felul acesta în comuniune cu noi, multe minuni şi miracole mari sau mici devin posibile, prin graţia pe care El o revarsă în universul nostru lăuntric.

Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îţi oferă şi urmăreşte să te apropii din ce în ce mai mult de îngerul tău păzitor, căci este important să îţi dai seama că şi el a avut un rol în apariţia acestui miracol pe care l-ai meritat.

În încheiere te felicitam pentru această reuşită în care Dumnezeu a avut ca întotdeauna un rol hotărâtor. Ceea ce s-a petrecut în fiinţa ta ilustrează ceea ce este scris în Biblie: «mulţi chemaţi, puţini aleşi».

Este cu putinţă ca printre cei care au participat la tabăra spirituală de la Herculane să existe şi alte minuni, precum şi unele miracole pe care şi alţi participanţi sau participante le-au trăit.

Totuşi, chiar şi dacă acest miracol pe care ni l-ai relatat este singurul, aceasta arată că dincolo de aparenţe, dincolo de răutatea, ura şi scepticismul aşa-ziselor guri rele, în cadrul acestei şcoli spirituale Dumnezeu ne îmbrăţişează, ne iubeşte, ne inspiră şi ne dăruie atunci când merităm graţia Sa copleşitoare dumnezeiască.

În încheiere te îmbrăţişăm cu iubire divină şi îţi urăm mult succes în tot ceea ce faci bun şi divin integrat pe măsură ce parcurgi această cale spirituală pe care ai ales-o.”