Totul se regăseşte „în Sânul lui Dumnezeu“

În vacanţa de iarnă am participat pentru al treilea an consecutiv la Tabăra de revelare a Sinelui. În cadrul programului din tabără, pe data de 1 ianuarie s-a realizat meditaţia de comuniune cu Iisus. Înainte de începerea meditaţiei s-au proiectat secvenţe din câteva filme referitoare la viaţa lui Iisus, în încheiere fiind prezentată scena crucificării lui din filmul lui Mel Gibson, „Patimile lui Hristos“.

Această scenă de un dramatism deosebit m-a determinat ca la începutul meditaţiei, raportându-mă la Iisus, să mă întreb „Cum a putut El să îndure astfel de chinuri şi, mai mult decât atât, să manifeste o stare de compasiune faţă de cei care îl torturau?“. De îndată ce a apărut această întrebare, s-a produs în conştiinţa mea o răsturnare de situaţie, Iisus fiind perceput ca o stea strălucitoare care „plutea“ într-un „ocean“ de Iubire Dumnezeiască, provenind de la un focar luminos foarte puternic. Era ca şi cum El s-ar fi abandonat în „apa“ unui „ocean“ în care se putea percepe lumina Soarelui. Aceasta este singura comparaţie pe care pot să o fac cu ceva din lumea aceasta.

Starea de beatitudine pe care am trăit -o în acele momente era de o măreţie cutremurătoare. Am înţeles într-o clipă că această trăire este similară cu ceea ce se numeşte „a fi în Sânul lui Dumnezeu“. În această stare de abandon, Iisus nu făcea absolut nimic, fiind „purtat“ de acel ocean de iubire.

Între Iisus ca individualitate şi acel focar luminos (pe care cred că pot să îl numesc Dumnezeu) exista o foarte puternică legătură de iubire. Iisus, datorită nivelului său de conştiinţă, era capabil să cuprindă acest ocean de iubire, precum şi conexiunea care se realiza prin intermediul acestuia între fiinţa Lui şi Sursa care îl emana. Mai mult decât atât, prin intermediul acelui ocean de iubire se manifesta Voinţa lui Dumnezeu pe care Iisus o reflecta la rândul Său datorită stării Sale de abandon. În acest ocean de iubire erau prezente şi alte stele strălucitoare, asemenea lui Iisus şi despre care eu cred că erau fiinţe cu Sinele revelat. Ele erau conştiente de faptul că există într-un ocean de iubire care pătrunde totul şi de asemenea erau conştiente de legătura dintre ele şi Dumnezeu şi de legătura dintre ele, dintre unele şi celelalte. De asemenea ele erau capabile să cunoască intenţiile lui Dumnezeu, ştiind astfel în permanenţă ce urmează să se petreacă şi cunoscând că nimic nu are loc la voia întâmplării.

Acest ocean de iubire uneşte totul cu Dumnezeu şi prin aceasta totul este interconectat (datorită conexiunii cu Dumnezeu). Astfel, o conştiinţă trează poate să ştie prin intermediul legăturii cu Dumnezeu, ce se petrece în oricare parte a acelui ocean de iubire.

Această trăire m-a ajutat să înţeleg aspectele legate de legea intenţiei. De asemenea, ea m-a ajutat să înţeleg că în realitate nimeni nu acţionează, ci doar Dumnezeu prin intermediul oceanului de iubire care cuprinde totul şi prin intermediul căruia se manifestă voinţa Lui, dar fiinţele care nu şi-au revelat pe deplin Sinele nemuritor Atman nu au cum să cunoască acest aspect şi consideră că acţiunile înfăptuite le aparţin. Ele se împovărează astfel în mod inutil cu fructele pretinselor lor acţiuni, afundându-se tot mai mult în mlaştina iluziei.

Acum am înţeles un vis pe care l-am avut în urmă cu doi ani şi în care o voce îmi spunea: „Începând de acum, nu mai este necesar să faci nimic… decât Voinţa lui Dumnezeu şi pentru aceasta e nevoie să manifeşti o stare de umilinţă exemplară“. În momentul în care vocea a rostit „decât Voinţa lui Dumnezeu“ am simţit că toate greutăţile care mă apăsau mi-au fost „ridicate“ şi am devenit o fiinţă liberă. În acel moment nu am înţeles ce înseamnă să nu mai fac nimic sau ce este necesar să fac pentru a cunoaşte Voinţa lui Dumnezeu. Acum însă, am înţeles că prin această stare totală de abandon conştient faţă de Dumnezeu, Voinţa Dumnezeiască se manifestă instantaneu în fiinţă.

Am înţeles de asemenea un vis în care mi se spunea că „nu contează ce faci, atât timp cât eşti prezentă“. Acum am înţeles că prin trăirea autentică a stării de prezenţă, Voinţa Dumnezeiască se manifestă instantaneu în fiinţă, iar acţiunile care sunt realizate în această stare sunt exact cele necesare în acel moment.

Totodată am înţeles importanţa pe care o au în viaţa fiinţei umane aspectele legate de cunoaşterea Voinţei Dumnezeiești şi implicit a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, este necesar să recunosc că până acum doi ani aceste aspecte mi se păreau foarte îndepărtate şi greu de atins. Însă acel vis în care mi se spunea că de acum nu mai este necesar să fac decât Voinţa lui Dumnezeu a marcat începutul unui proces pe parcursul căruia mi s-au revelat aspecte nebănuite şi la care nu speram să am acces într-un mod atât de firesc şi de simplu, proces care continuă şi acum şi care va continua cu siguranţă prin realizarea a ceea ce mi s-a spus atunci că este necesar să fac.

G. M., grupa 17, Bucureşti

Preluat din Marea Enciclopedie a Roadelor Spirituale, vol. 1