Belgia – Marea Britanie: Rolul mass-mediei în stigmatizarea minorităților religioase

de Willy Fautré

În perioada 1-3 august 2025, HJ International Graduate School for Peace and Public Leadership (HJI) a organizat cea de-a treia Conferință Internațională la New York cu tema „Cauzele fundamentale ale amenințărilor contemporane la adresa libertății religioase”. Cu această ocazie, HRWF a prezentat un document intitulat „Rolul mass-mediei în stigmatizarea și ostilitatea față de unele minorități religioase sau de credință”.

Articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul individual la libertatea religioasă sau de credință, la practicarea acesteia fie individual, fie în comunitate împreună cu alții, în public sau în privat, la manifestarea religiei sau credinței proprii în rugăciune, învățătură, practică și ascultare.

Formularea este foarte similară cu cea din Declarația Universală a Drepturilor Omului, la fel ca în cazul altor instrumente internaționale care protejează libertatea religioasă sau de credință.

Problema terminologiei

Organizația Națiunilor Unite, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și alte mecanisme internaționale utilizează terminologii neutre pentru a denumi orice comunitate religioasă sau de credință în declarațiile, rapoartele sau hotărârile lor judecătorești.

Mass-media și alți actori din domeniul informației și comunicării din Europa nu au, de obicei, această practică în ceea ce privește o serie de mișcări religioase sau spirituale pe care le identifică prin termenul cu conotație negativă de „secte”. Această categorie peiorativă a fost construită artificial în ultimele decenii pentru a încerca să excludă unele grupuri religioase sau de credință de sub protecția oferită de articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Principalii vectori din spatele acestei mișcări de ostilitate au fost și sunt foști membri nemulțumiți, avizi de răzbunare.

Organizația Națiunilor Unite și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a cărei jurisdicție se extinde la 46 de state europene, nu susțin o astfel de distincție și categorizare discriminatorie și derogatorie.

Pe 12 decembrie 2022, Curtea Europeană a insistat încă o dată în cauza „Tonchev și alții împotriva Bulgariei” (cererea 56862/15), care a opus trei biserici evanghelice și penticostale autorităților bulgare, că autoritățile publice nu pot folosi un „limbaj peiorativ și ostil” în documentele lor oficiale, cum ar fi apelarea unei religii minoritare drept „sectă”.

Decizii similare au fost deja luate de CEDO în mai multe alte cazuri.

Pe 23 noiembrie 2021, în cauza „Centrul Societăților pentru Conștiință Krishna din Rusia și Frolov împotriva Rusiei” (cererea 37477/11), CEDO a decis împotriva unei broșuri rusești care numea ISKCON, cunoscută popular ca mișcarea Hare Krishna, „sectă totalitară” și „sectă distructivă” și a concluzionat că, „prin utilizarea unui limbaj derogatoriu și a unor acuzații nefondate pentru a descrie credințele religioase ale centrului reclamant”, guvernul rus a încălcat libertatea religioasă a ISKCON.

Mecanismul care generează stigmatizarea, ostilitatea, intoleranța și chiar violența

Clasificarea anumitor grupuri religioase, spirituale sau de credință drept „secte”, considerate în plus periculoase, dăunătoare sau totalitare, este în primul rând opera „anti-sectarilor” sau „contra-sectarilor”. Aceștia sunt persoane particulare, apostați, asociații anti-secte sau chiar autorități publice și instituții de stat.

Utilizarea abuzivă a acestor etichete derogatorii folosite fără restricții a cauzat multe prejudicii acestor minorități religioase și membrilor lor în viața personală și profesională.

Cu toate acestea, mass-media are și ea o parte din responsabilitate în stigmatizarea, ostilitatea, intoleranța și prejudiciile cauzate persoanelor fizice atunci când, din dorința de senzaționalism, publică, fără a investiga și verifica, acuzații părtinitoare și false ale propagandiștilor anti-secte, răspândind știri false și, uneori, minciuni sfruntate. Astfel, ele creează un climat de suspiciune și ostilitate care duce uneori la crime motivate de ură și la acte de violență mortale, chiar și în Europa.

Un proces judiciar bazat pe minciuni grosolane

În 2020, FECRIS, organizația umbrelă a mișcărilor anti-sectă europene cu sediul în Franța, a pierdut un proces istoric la Tribunalul Districtual din Hamburg, Germania, unde a fost găsită vinovată de 18 capete de acuzare pentru afirmații false împotriva Martorilor lui Iehova.

Într-un comunicat de presă, FECRIS a afirmat în mod fals că a câștigat procesul pe care, de fapt, l-a pierdut.

Deoarece Martorii lui Iehova au susținut că 32 de declarații ale FECRIS erau defăimătoare, iar instanța a considerat defăimătoare „doar” 17 dintre ele, una parțial defăimătoare și 14 ne-defăimătoare, FECRIS a afirmat că și-a apărat cu succes cauza la Hamburg. Ceea ce FECRIS a omis să menționeze este că a trebuit să plătească despăgubiri financiare Martorilor lui Iehova din Germania pentru că a fost găsită vinovată de 18 capete de acuzare de defăimare.

Acuzațiile false (precum cea de abuz sexual de exemplu) formulate de actorii anti-secte care țin prima pagină în mass-media nu sunt neobișnuite și pot avea repercusiuni foarte grave asupra imaginii unui grup religios, chiar dacă ulterior sunt declarate nefondate de instanțe.

Rolul mass-mediei: cazuri concrete în Marea Britanie și Belgia

Acuzațiile nefondate amplificate de mass-media nu numai că influențează opinia publică și întăresc stereotipurile, dar modelează și ideile decidenților din politică și pot fi chiar susținute oficial de unele state democratice și instituțiile lor.

Iată două exemple concrete de știri false care au devenit virale. Primul se referă la mediatizarea unui eveniment recent al Scientologiei în Marea Britanie, iar al doilea la mediatizarea unei știri false privind Martorii lui Iehova și presupuse abuzuri sexuale.

Primul caz:

La începutul lunii noiembrie 2023, Asociația Internațională a Scientologilor (IAS) a sărbătorit cea de-a 39-a aniversare la Saint Hill, East Grinstead (West Sussex), la aproximativ 20 km de aeroportul Gatwick. Trei zile au fost dedicate acestui eveniment la care, după patru ani de întrerupere (datorită COVID), au participat aproximativ 7000 de persoane venite de pe toate continentele.

Cu o săptămână înainte, o demonstrație de mare amploare anti-Scientologie, organizată de un fost membru nemulțumit, a fost anunțată de „The Guardian” ca fiind „cea mai mare demonstrație de după 2008 organizată de membrii grupului online Anonymous în fața sediului din Londra al bisericii, care a atras peste 300 de persoane”. Se pare că ar fi fost unul dintre cele mai citite zece articole din acea zi, potrivit protestatarilor anti-Scientologie, care au subliniat că site-ul web al ziarului a atins 110 milioane de cititori unici pe lună.

Organizatorii au anunțat, de asemenea, că drumul spre Saint Hill va fi închis între orele 14:00 și 22:00 pentru demonstrația lor din 3 noiembrie, dar acest lucru nu s-a petrecut.

În aceeași zi, „Newsweek” și „The Express” s-au alăturat și au amplificat aceeași operațiune anti-Scientologie, anunțând și ei aceeași „adunare în masă” împotriva mișcării și/sau a liderilor acesteia. Cu toate acestea, un eveniment de această amploare nu a avut loc niciodată.

Nu a existat o astfel de adunare mare: doar „46 de protestatari au mărșăluit din East Grinstead și s-au adunat la sediul Scientologiei, făcând din această adunare cel mai mare protest anti-Scientologie de la mișcarea Anonymous, de acum 15 ani”, potrivit organizatorilor înșiși. Doar 46 comparativ cu cei peste 300 de demonstranți din 2008, ceea ce este de șapte ori mai puțin… și au anunțat-o ca fiind cea mai mare din ultimii 15 ani.

Nicio astfel de demonstrație nu a fost vizibilă sau audibilă pe drumul spre Saint Hill sau în apropierea intrării în timpul evenimentului de trei zile, deoarece poliția i-a ținut la distanță.

Niciuna dintre aceste instituții media nu a raportat ulterior despre demonstrația eșuată la care au participat mai puțin de 50 de protestatari; au acceptat să fie portavocea lor înainte de acțiune, dar au decis să păstreze tăcerea după marele lor eșec.

Mai mult, mesajul pe care opinia publică l-a primit din relatările părtinitoare și înșelătoare ale mass-mediei a fost că a avut loc o demonstrație anti-Scientologie de mare amploare, ceea ce nu era adevărat.

Cazul al doilea:

Al doilea exemplu se referă la Martorii lui Iehova, observatorul belgian de stat „anti-sectel” numit CIAOSN și mass-media.

În octombrie 2018, CIAOSN a publicat un raport despre presupuse abuzuri sexuale asupra minorilor comise în cadrul comunității Martorilor lui Iehova și a solicitat parlamentului federal belgian să investigheze problema.

CIAOSN a declarat că a primit diverse mărturii de la persoane care susțineau că au fost abuzate sexual, ceea ce a dus la o serie de percheziții în bisericile și locuințele Martorilor lui Iehova.

Agenția de presă Belga a publicat o știre de ultimă oră care a inflamat imediat toată mass-media: „Abuzuri sexuale asupra minorilor în rândul Martorilor lui Iehova? Centrul de informare privind sectele solicită o anchetă.” Foarte curând, așa cum era de așteptat, semnul întrebării a dispărut din titlurile online.

24 de minute mai târziu, „La Libre Belgique” și „La Dernière Heure” au titrat „Abuzuri sexuale asupra minorilor în rândul Martorilor lui Iehova: este necesară o anchetă.”

Mai târziu, „Le Soir”, un alt ziar important, a făcut un pas mai departe, titrând „Cum mușamalizează Martorii lui Iehova din Belgia abuzurile sexuale asupra minorilor din comunitatea lor.”

În aceeași seară, canalul de televiziune francofon belgian RTBF a anunțat în jurnalul său de știri că CIAOSN solicită Camerei Reprezentanților să înființeze o comisie de anchetă cu privire la posibile abuzuri sexuale „în rândul” Martorilor lui Iehova. În plus, RTBF a publicat pe site-ul său web un articol intitulat „Abuzuri sexuale asupra minorilor în rândul Martorilor lui Iehova? Centrul de informare privind sectele solicită o anchetă”.

Aceste acuzații de violență sexuală au fost puternic contestate de comunitatea religioasă. Martorii lui Iehova au considerat că aceste acuzaţii le prejudiciază reputația și au sesizat instanța.

Patru ani mai târziu, în iunie 2022, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a dat câștig de cauză Martorilor lui Iehova și a condamnat CIAOSN.

Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a ordonat, de asemenea, statului belgian să publice hotărârea pe pagina de internet a CIAOSN timp de șase luni.

Decizia tribunalului a fost salutată de Martorii lui Iehova, dar foarte puține canale media au publicat-o. Din păcate, la patru ani după publicarea acuzațiilor nefondate, majoritatea cetățenilor belgieni vor continua să creadă că au existat cazuri instituționale de abuz sexual în congregațiile Martorilor lui Iehova și că ierarhia lor a muşamalizat astfel de fapte criminale.

Am luat aceste două grupuri ca exemple pentru că acestea sunt țapii ispășitori obișnuiți ai organizațiilor anti-secte și ai mass-mediei, dar își permit să meargă în instanță pentru a-și apăra drepturile. Zeci de alte grupuri religioase și spirituale mici nu au capacitatea financiară de a lupta în instanță timp de ani de zile. Mai mult, mass-media are prostul obicei de a ignora sistematic cererile de drept la replică ale acestor grupuri.

De la reavoință la bunăvoință

Acest climat de ostilitate, intoleranță și uneori ură față de grupurile religioase sau de credință marginale din multe țări europene, climat care se bucură de obicei de impunitate totală, a fost denunțat în mod clar în ultimul raport al USCIRF (Comisia Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională).

În secțiunea dedicată mișcprilor anti-secte, s-a subliniat că „mai multe guverne din UE au susținut sau facilitat propagarea de informații dăunătoare despre anumite grupuri religioase”.

Este cu siguranță valabil în Germania, Austria, Franța și Belgia, pentru a numi doar câteva dintre ţările care au creat așa-numite observatoare ale sectelor la nivel local sau național. Astfel de instituții de stat par din ce în ce mai ilegitime în modul lor de operare, în lumina unei serii de decizii ale Curții Europene care, printre altele, avertizează în mod clar împotriva utilizării termenului „sectă”, deoarece acesta alimentează suspiciuni nejustificate, stereotipuri și ostilitate față de unele grupuri religioase sau de credință pașnice și respectuoase față de lege.

Pentru a rezuma observațiile USCIRF:

• grupurile anti-secte creează de la zero „secte” pe care le descriu ca fiind „periculoase sau dăunătoare pentru societate”;
• mass-media, care prosperă mai degrabă pe baza senzaționalismului decât a faptelor, profită de subiectul profitabil al „sectelor”, deoarece acesta stimulează vânzările sau audiența;
• statele (dezinformate de grupurile anti-secte) se simt obligate să-și protejeze cetățenii de acest „flagel” și creează legi excepționale și organisme represive specializate, precum Miviludes și „poliția sectelor” în Franța.

Asociațiile anti-secte, mass-media și instituțiile statale anti-secte transmit un semnal de neîncredere, amenințare și pericol și creează un climat de suspiciune, intoleranță, ostilitate și ură în societate.

Într-adevăr, atunci când grupurile sunt etichetate ca fiind periculoase pentru societate de către mass-media și instituțiile statale, acestea transmit un semnal unor conştiinţe instabile că eliminarea „într-un fel sau altul” a acestor elemente periculoase este un act „civic” legitim.

Numeroase rapoarte evidențiază impactul periculos pe care stigmatizarea unor grupuri religioase sau de credință îl poate avea asupra acestora și asupra membrilor lor:

• vandalizarea lăcașurilor de cult ale comunității Martorilor lui Iehova în Italia;
• amenințări anonime cu bombă;
• amenințări cu moartea;
• persoane înarmate care intră în lăcașuri de cult, cum este cazul Bisericii Scientologice din Franța;
• uciderea prin împușcare a șapte Martori ai lui Iehova în Germania.

Acest fenomen și intoleranța față de minoritățile religioase și de credință etichetate în mod eronat ca „secte” nu există în țările în care nu există organizații anti-secte.

Taiwanul, unde am fost recent invitat să particip la un forum internațional privind libertatea religioasă, este un bun exemplu de bune practici în acest sens. Nu există intoleranță socială sau de stat, nu există victime ale informațiilor distorsionate sau false, marginalizare, discriminare, discursuri de ură sau crime motivate de ură. Nimic de acest gen nu este raportat în mass-media taiwaneză și, în consecință, nu există atitudini și politici guvernamentale nefondate față de grupuri precum Martorii lui Iehova sau Scientologia.

Concluzie

În concluzie, democrațiile europene nu au dreptul să dea lecții altora în ceea ce privește intoleranța religioasă și discriminarea. Uneori ar trebui să fie suficient de umile pentru a urma bunele practici ale altor țări.

Pentru a eradica răspândirea intoleranței și a crimelor motivate de ură împotriva minorităților religioase din Europa, obiectivul lor ar trebui să fie:

• să reamintească mass-mediei să respecte standardele etice recunoscute la nivel internațional atunci când acoperă subiecte religioase;
• să stimuleze organizarea de cursuri profesionale pentru jurnaliști și mass-media despre cum să acopere subiecte legate de minoritățile religioase, fără a incita la suspiciuni și ostilitate ilegitime;
• să le transmită statelor europene să se abțină de la stigmatizarea anumitor minorități religioase sau de credință și să respecte deciziile Curții Europene.

Articolul original în limba engleză este disponibil pe site-ul hrwf.eu.

*****

Despre autor

Willy Fautré a fost expert în cadrul Ministerului belgian al Educației și al Parlamentului belgian. Este directorul organizației „Drepturile omului fără frontiere” (Human Rights Without Frontiers, HRWF), un ONG cu sediul la Bruxelles pe care l-a fondat în decembrie 1988. Organizația sa apără drepturile omului în general, acordând o atenție specială minorităților etnice și religioase, libertății de exprimare, drepturilor femeilor. HRWF este independentă de orice mișcare politică și de orice religie. Fautré a desfășurat anchete privind drepturile omului în peste 25 de țări, inclusiv în regiuni periculoase, cum ar fi Irak, Nicaragua sandinistă sau teritoriile deținute de maoiști în Nepal. Ține prelegeri la universități în domeniul drepturilor omului. A publicat numeroase articole în reviste universitare despre relațiile dintre stat și religii. Este membru al Clubului de Presă din Bruxelles. Este apărător al drepturilor omului la ONU, Parlamentul European și OSCE.