„Epopeea” dâmbovițeană a bunurilor ridicate abuziv la percheziții sau „babilonia” reîntoarcerii bunurilor personale la proprietari – Cântul 1
5 December 2022Să ne conştientizăm propria aură bioenergetică
8 February 2023Vizualizarea creatoare în stabilirea şi realizarea ţelurilor noastre profund binefăcătoare
Pentru a ne deschide şi a primi ajutorul forţelor benefice infinite, pline de generozitate din Univers în realizarea scopurilor noastre, ne vom folosi de vizualizarea creatoare. Vom trece să vizualizăm cu putere împlinirea lor cu succes în viitorul apropiat. Când va veni momentul prielnic, ele se vor putea realiza astfel mult mai uşor.
Exerciţiul
- Ne aşezăm într-o postură de meditaţie în care să ne simţim cât mai confortabil şi cât mai liniştiţi.
- Privim cu ochii minţii cum ne ridicăm în punctul cel mai înalt pe care îl putem atinge – ne imaginăm zburând purtaţi de vânt până când nu mai avem cum să urcăm mai sus.
- Rămânând aşezaţi în această poziţie, ne îndreptăm apoi atenţia către anul pe care îl avem în faţa noastră. Privim în detaliu, pe rând, fiecare scop binefăcător pe care îl avem şi pe care îl vizualizăm ca fiind realizat în modul cel mai desăvârşit cu putinţă.
- Ne imaginăm acum toţi oamenii care vor intra în viaţa noastră în acest an, care ne vor iubi şi pe care îi vom iubi la rândul vostru, care fără reţinere ne vor dărui încurajare şi susţinere şi cărora le vom oferi şi noi, la rândul nostru, acelaşi lucru.
- Acum ne vom proiecta în viitor, vizualizând doar scenarii benefice pentru toate persoanele implicate. Îi vom saluta pe toţi cei cărora avem intenţia să le îmbogăţim viaţa în cursul anului care tocmai începe. Imediat ce i-am întâmpinat pe toţi cu căldură, ne vom vizualiza reuşind în toate şi urcând cât mai sus împreună cu ei, pe toată durata noului an.
- Le mulţumim tuturor pentru această călătorie atât de reuşită, căci starea de recunoştinţă este o emoţie vindecătoare. Apoi vom reveni gradat la conştiinţa corporală, reîmprospătaţi şi pregătiţi să trăim experienţe superbe în noul an.
Tehnică preluată din lucrarea TEHNICI YOGHINE SIMPLE ŞI UNELE METODE TRADIŢIONALE CE GENEREAZĂ EFECTE BENEFICE INTENSE, PROFUNDE ŞI SURPRINZĂTOARE de Gregorian Bivolaru