Simţeam că mă descompun în miliarde de particule

Îmi face plăcere să îți relatez una dintre cele mai frumoase și mai împlinitoare stări pe care le-am trăit.

Mai demult, când eu eram în anul al 2-lea la cursul de yoga şi în anul întâi la facultate şi participam la seminarul de Istorie veche a României, Dumnezeu mi s-a revelat într‑un mod cu totul surprinzător. Forţat de împrejurări, am fost silit să particip la acel seminar, deşi, în acelaşi timp, fusese programată o meditaţie (la unison), de revelare a Sinelui. Profesorul nu prea mă simpatiza, pentru că mă lansam în discuţii contradictorii cu el, căutând să-l conving de existenţa lui Dumnezeu. Ştiind că practic yoga, avea obiceiul de a-mi adresa tot felul de maliţiozităţi, încercând să-mi demonstreze că ceea ce fac este greşit, ca şi modul în care gândesc.

Pe la jumătatea cursului, aproape de începerea meditaţiei, respectivul profesor şi-a lansat din nou „atacul acid“ asupra mea. Pentru că îmi doream foarte mult să simt ce se transmite în plan subtil prin acea meditaţie, am făcut consacrarea către Dumnezeu şi L-am rugat să mă ajute să percep ce trăia Ghidul nostru spiritual pe parcursul exemplificării pe care o realiza. Deşi eram cu ochii deschişi, am văzut cum totul se transformă în lumină alb-strălucitoare, care vibra odată cu toată fiinţa mea, ca într-o explozie atomică – de parcă tot Universul ar fi explodat. Era un sentiment atât de puternic, încât simţeam că mă descompuneam şi mă recompuneam în miliarde de particule alb-strălucitoare. Simţeam că mor şi renasc de nenumărate ori, iar egoul meu se agăţa de mine, dându‑mi o stare de teamă, de panică aproape, întrucât eram total depăşit de ceea ce se petrecea. Deşi am încercat, din fericire, nu am putut reveni la starea obişnuită. Acea explozie uriaşă de energie m-a luat cu ea, în sus, şi atunci am simţit că „ies“ fulgerător prin brahmarandhra. Mi-am dat seama că acesta era un act al Voinţei Divine, prin care Dumnezeu îmi arăta cât de mult mă iubeşte şi prin care mă făcea să trăiesc Absolutul, pe care conştiinţa mea individuală limitată nu ar fi putut în mod obişnuit să-L cuprindă. Dumnezeu trăia prin mine şi în mine, iar prin conştiinţa Lui am putut şi eu să-L „trăiesc“!

După ce am ieşit prin creştetul capului, acea uriaşă energie ascendentă (cu care mă identificam) s-a extins, fulgerător, în tot Universul. Starea era asemănătoare cu o explozie infinită de energie şi lumină alb-strălucitoare. Simţeam atotputernicie, măreţie, forţă, pace, seninătate, atotcuprindere, iubire absolută, fericire, plinătate, dragoste şi compasiune nesfârşită, înţelegere, apropiere şi depărtare, spaţialitate, finit şi infinit.

În acele momente, eu eram una cu El. Trăiam o stare de libertate totală şi totodată de control asupra întregii realităţi: Libertatea Divină. Am conştientizat în acel moment că îmi puteam îndeplini cu uşurinţă orice dorinţă, eu fiind Totul. Am râs apoi de propriul meu Joc, pentru că nu îmi mai doream nimic, deoarece aveam deja totul.

Când am reintrat în trup, am conştientizat că nu mai sunt cel de dinainte de acest eveniment. Cunoscusem într‑un mod intim şi profund o parte din Dumnezeu, simţeam cu claritate că Dumnezeu este în mine şi în fiecare dintre noi, dar El se ascunde, ca într-un joc, după vălul conştiinţei noastre limitate.

Îți mulțumesc din toată inima, cu drag si astept unele sfaturi intelepte.

I.F., grupa 8, Câmpulung Moldovenesc