Eram foarte vesel şi puternic energizat
2 February 2019Fiecare celulă a mea trăia o stare de fericire copleșitoare cosmică
2 February 2019L-am rugat aşa de fierbinte pe Dumnezeu, încât mi-a venit să plâng
Realizam o meditaţie cu Adevărul Ultim Divin la curs. Am căutat, încă de la început, când trebuia să conştientizăm Momentul Prezent, să-mi deschid inima, pentru că am înţeles de curând că această centrare în inimă, pe care eu o făceam înainte oarecum mental (realizam că eu sunt într-un loc şi mă focalizez în inimă şi ştiam că nu e bine, că trebuie să fiu în inimă).
De fapt nu este o focalizare cum făceam eu înainte, ci este o expansiune. A fi în momentul prezent am înţeles, foarte de curând, că este o deschidere, adică pur şi simplu se deschide, aşa, un spaţiu vast în care poţi să primeşti totul. Poţi să accepţi tot ce vine, chiar şi fixarea în starea supramentală, mă gândeam, adică conştiinţa mea (sau eu, „cine sunt eu?“, „cine este acel Eu?“) baleiază, pot să mă simt obosit, să fiu cu mintea înceţoşată sau pot să mă identific cu Dumnezeu.
Şi mi‑am dat seama că, de fapt, Sinele este cel care trăieşte toate aceste stări, care joacă toate aceste roluri, şi că, de fapt, eu sunt acel Sine şi că este unul şi acelaşi, nu este nicio diferenţă. Adică pot să fiu spectator, să mă identific cu acest Sine ca să-mi dau seama că tot ceea ce percep eu sunt rolurile pe care le joacă acest Sine care sunt eu. Şi faptul că Ghidul nostru spiritual ne-a spus că „gândim superficial, că suntem superficiali“, m-a făcut să îmi doresc foarte mult să-mi deschid inima. Mi-am dat seama că inima mea este cumva împietrită, că, într-adevăr, nu simt decât foarte puţin, aşa, la modul superficial, şi m-am rugat la Dumnezeu să îmi „înmoaie“ inima.
Pentru că aveam, totuşi, o stare de deschidere am cerut să simt şi aceasta s-a produs. Chiar L-am rugat aşa de fierbinte pe Dumnezeu, încât mi-a venit să plâng. L-am rugat să mă facă să simt şi am simţit, şi simt şi acum, exact starea de îndrăgostit, şi pe Dumnezeu L-am simţit atât de aproape de mine, ca şi cum ar fi fost un iubit pe care Îl ţineam în braţe şi Îi şopteam la ureche rugămintea aceasta a mea de a-mi înmuia inima, ca să pot să simt, să pot să Îl simt pe Dumnezeu, să pot să simt Adevărul.
C. R., grupa 18